Spitalul Regional de Urgență Craiova, unul dintre cele mai importante proiecte medicale din România, prinde contur cu fiecare zi de lucru.
Noul spital va avea o capacitate de 807 paturi pentru spitalizare continuă și 45 de paturi pentru spitalizare de zi, organizate în 6 centre medicale. Investiția include și un heliport destinat inclusiv elicopterului Black Hawk S70, care va fi amplasat pe sol, cu acces direct către Unitatea de Primiri Urgențe. Suprafața totală a terenului pe care se va realiza construcția este 246.127 mp, iar corpul principal al spitalului va avea S+D+P+4E+Eth, o suprafață construită de 37.492,48 mp și o înălțime maximă de 27,90 m. Proiectul prevede și 135.350 mp de spații verzi și parcuri, 1.567 locuri de parcare, inclusiv 63 destinate persoanelor cu dizabilități și 10 echipate cu stații de încărcare pentru mașini electrice.
Alături de partenerii noștri, constructori români – Concelex, CON-A și Bog’Art – avansăm într-un ritm foarte bun, cu lucrări intense în zona de infrastructură.
Principalele activități din această etapă vizează armarea și turnarea elementelor din beton armat, pași esențiali pentru stabilitatea viitoarei construcții.
Beneficiarul acestui proiect este Ministerul Sănătăţii – România, prin Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.
Un proiect pentru sănătate, siguranță și viitor!



